Etichete

A fost cel mai frumos revelion pe care l-am petrecut…pentru că m-am apropiat mai mult de cineva, deşi în mod surprinzător mi-a luat-o înainte, m-am bucurat mult. Din păcate nu a durat destul de mult încât să-l pot cunoaşte mai bine, numai câteva lucruri mici am aflat şi chiar avem ceva în comun. Nu pot spune nimic despre ceea ce simt, dar pot spune că fata de care se va îndrăgosti el cândva va fi foarte norocoasă.

Am avut fel de fel de şanse să-mi fac un prieten, dar nu au fost tocmai bune. Tot singură am rămas, dar rândul de admiratori care stă la uşa mea încă nu s-a terminat. Nu pricep un lucru: de ce trebuie să îi încerc pe toţi până să găsesc şi eu pe cineva pentru mine? :-| De ce nu nimeresc? Unde ar trebui să caut? Odată surioara mea mai mică mi-a zis că nu voi găsi dacă stau şi aştept. Bun…caut, momentan mă pregătesc pentru o perioadă destul de grea şi nu am timp să caut.

Da’ de ce dom’le, de ce? Înainte să se întâmple să mă bag cu cineva mereu spun că nu suport despărţirile, dacă mă vrea cineva trebuie să se gândească de două ori înainte, la ideea că: NU MAI VREAU RELAŢII SCURTE!!!!!  Băi! Dacă pur şi simplu doar mă placi fiindcă sunt frumoasă şi de treabă, totuşi nu mă iubeşti, nu mai încerca! Mai întâi te îndrăgosteşti şi după aia…. E simplu ca bună ziua! Dar degeaba îmi bat gura. Pe mine mă deranjează foarte tare concluzia la care ajung mereu: că mai mult sunt de rezervă ca să uite de nu ştiu cine. Ei cucu! În trecut eu am plâns mult timp pentru prima dragoste, am plâns pentru că s-a despărţit de mine, din cauza unei foste, şi încă cât de mult am plâns până mi s-a acrit de minciunile lui. Ăsta e motivul pentru care l-am şters definitiv, fiindcă nici ca amic nu-l mai suport. NU SUPORT MINCIUNILE!!! Clar!

În acei doi ani de la despărţire mi-am mai făcut câte un prieten, dar nu dura mai mult de câteva zile, sau chiar mai mult de o zi, din motive personale. La unul nu mi-a plăcut că fumează şi mă cheamă curând la el acasă, deci se cunoaşte care îi erau intenţiile. După aia am avut pe cineva înainte de vacanţă de vară, aproape două luni am fost cu el şi nu am mai putut dom’le să stau cu el pentru că eu spre deosebire de el sunt mult mai calculată şi mă port exact ca mama lui (menţionez că e mai mic ca mine cu un an jumate).  Nu am mai plâns pentru nimeni.

Totuşi am plâns pentru a doua oară….nu degeaba. Nu ca prima oară….Am avut într-adevăr aceeaşi senzaţie, dar de data asta am reacţionat mai diferit, am fost mai cu capul pe umeri. Din fericire…

*

Nu am putut să nu plâng, prietene….pentru că începusem să mă ataşez şi bineînţeles au fost puţine momente petrecute împreună, dar frumoase. De la tine am doar amintiri plăcute, de aceea nu am de ce să te iert….pentru că nu am ajuns departe şi pentru că ai fost sincer. Îmi doresc să fi putut repara o greşeală dacă am făcut vreuna. Ataşamentul deosebit pe care l-am căpătat nu a fost atins de despărţire, dar  va  rămâne aşa, va rămâne. Nu mă refer la distanţă, căci se schimbă mereu, mă refer la acea mică flacără. Trebuia să-mi păstrez tăcerea…şi încă voi mai păstra…doar o parte din tăcere, cealaltă parte am dezvăluit-o deja. Gata! Nu mai spun nimic….