Dacă trebuie neapărat să mă prezint
bine atunci…
Uhm….cred că mi-am uitat numele :-S .
Dar o să improvizez
) .
Mă numesc Alexandra, prietenii îmi spun Alex. Acum în prezent am 20 ani….mi-am schimbat prefixul.
.
Nu sunt înaltă dar nici scundă :-j, sunt cât se poate de potrivită pentru oricine, dar persoana care alege sunt eu, bineînţeles. Greutatea? Nu mă plâng…nu sunt porc, nici scândură.
Din fericire, sunt o fiinţă “drăguţă” cum spune lumea, o fire sensibilă, nu prea ştiu să mint, dar îmi place să tachinez anumite persoane la care ţin. Toată lumea când mă vede îmi spune: “Ce ochi frumoşi ai! :X” şi sincer mă uit mereu în oglindă în speranţa că o să descopăr ce e aşa deosebit la ei.
Ce vreţi mai mult? Bine, bine, hai…
)
Învăţ la liceul de Artă…sunt pasionată de arhitectură, pictură, dansul….cu toate astea în loc să ajung la vreunul din aceste sectoare, am ales să fiu la teatru. Nu vroiam decât să încerc ceva nou, să îmi depăşesc limitele, să am mai mult curaj si încredere în mine. Şi apoi mai departe nu voi continua la teatru, fiindcă a apărut criza economică vreau să ajung la FSE, adică facultatea de ştiinţe economice….cum mie îmi place calculatorul, engleza şi geografia, mai ales că voi da bac sunt sigură că voi reuşi să ajung acolo…poate mai departe decât îmi doresc, însă nu mă gândesc decât la partea cu turismul. Mi-ar plăcea să lucrez la o agenţie de turism. Poate că tot acolo ajung şi dacă voi face facultate de Geografie, cred.
Alte pasiuni pe care le mai am sunt: ciclismul, patinajul, plimbatul cu rolele….de fapt…Mie-mi place să fac mişcare, nu sunt pretenţioasă…pot să învăţ să practic orice sport, fie că e dansul, fie altceva…Îmi place şi cu asta basta :-> .


Sunt o săgetătoare înnăscută, cititoare de astrologie, geografie, diverse religii şi chiar mi-ar plăcea să călătoresc, e unul din visele mele. Cum sunt două tipuri de săgetători, tipul de săgetator infidel şi celălalt fidel, eu fac parte din al doilea tip. Acest tip e mai rar…sunt o îndrăgostită, o fire sensibilă, iubesc animalele, mi-ar plăcea să am un animăluţ de casă, dar din păcate părinţii mei nu sunt de aceeaşi părere….asta e.
Cu privire la stare civilă staţi liniştiţi
) , sunt necăsătorită
. Am un prieten la care ţin foarte mult. Este de o seamă cu mine, face karate împreună cu mine şi îşi doreşte la fel de mult ca mine să aibă un viitor bun.
Aici se termină descrierea mea…lectură plăcută!


Alex e nume de baiat…
da stiu:P
…alex e prescurtarea numelui de alexandru sau alexandra;)….deci …alex e prescurtare ptr ambele variante:D
Îmi place cum gândeşti
Merge sa-ti zic Alexa/Alexis??In ce an esti nascuta??
Merge. În 1991. De ce?
Cine iti citeste descrierea are impresia ca dai in fiecare an BAC-ul!:P Cumva ai ramas repeetenta??
(glumeam)Pentru arhitectura iti trebuie matematica??Multumesc,Alexis!!:D
In primul rand nu am ramas deloc repetenta sau corigenta, iar in al doilea rand eu merg la scoala de cand implineam 9 ani. Asta inseamna ca am ramas repetenta? Sincer nu-mi plac oamenii care glumesc pe tema asta…
Da, la arhitectura se invata matematica. Acuma ai de gand sa spui ca nu stiu matematica si din acest motiv nu sunt la arhitectura?
Pai,eu crezusem ca deja esti la facultate iar prezentarea e mai veche(sunt unii care isi actualizeaza About-ul din ani in Pasti).Pai,daca doresti sa dai la Facultatea de Arhitectura trebuie sa fi maestru in matematica si desen(cred ca esti buna
).
Ah, eh…nu am nici-un viitor la arhitectura, lumea cere bani nu sunt bani…prefer la administratie publica sau stiinte economice….dar mai mult as vrea sa lucrez la o agentie de turism sau nu stiu….dar sa stau la birou;)
Aha.vrei sa fi boassa.am priceput
.Esti din acelasi oras cu Ceferistu’??El ti-a facut indirect reclama .:P
deci pana la urma de-acolo ai venit la mine sa citesti si sa comentezi
)
iti place sa vorbesti vrute si nevrute, nu-i asa?
Pai,avea un articol in care discutase cu “o anumita persoana”.Ma gandesc ca este sfatuitorul tau mai mare si un fel de “guru” mai romanesc.
ah…hm…nu chiar, abia l-am cunoscut la karate. am un alt “guru” care m-a sfatuit mereu mai bine;)
Ma gandesc ca la karate tu i-ai fost “guru”.
hm nu….suntem cam la acelasi nivel:)) [numai la karate]
*
Cred ca am gasit ceva ce ar putea sa-ti placa foarte mult.e romance,comedy,drama and real life.http://www.peteava.ro/id-723993-paradise-kiss-episodul-1-ro.Sper sa-ti placa foarte mult.
mi-a plăcut foarte mult, a fost aşa ca o oeroare la început că totuşi la cum arăta blondul cu piercinguri credeam că s-a trezit la un bordel:)) Şi eu aş fi reacţionat la fel. Dar nu am înţeles mesajul filmuleţului. Care este de fapt mesajul?
Iti dau o recenzie si apoi iti explic ce am inteles eu.http://animeuri.blogspot.com/2006/11/paradise-kiss.html .Sa vad.ParaKiss urmareste povesteaunei eleve de la un liceu de performanta.Pe aceasta o cheama Yukari si e in ultimul an.Vrea sa dea la o n facultate,are o relatie tensionata cu mama ei si e indragosta de colegul ei.Cred ca cartea vrea sa suprinda cursul vietii ei atunci cand intalneste acea echipa.Arata inceputul povestii de dragoste dintre ea si George.Ne putem regasi foarte usor .Pot spune ca am displacut-o prima data pentru ca a facut ce a facut.Dar apoi mi-am dat seama ca a fost poate cea mai realista si cea mai buna alegere.Din cate stiu baiatul cu care se casatoreste intr-un final e colegul ei.cam ce nota i-ai da??
Da, ne regăsim în această fată…însă ea a luat decizii singură, a plecat de-acasa, lucrul pe care noi nu-l facem, şi tot ea singură s-a ridicat. Pentru asta îi dau 10.
Ehee… e de admirat.
da
)
spre deosebire de mine
eu mă ridic abia după un an şi jumate…
http://desene-animate.rascuplans.ro/desene-animate/n/nana/page/3/ si http://desene-animate.rascuplans.ro/desene-animate/o/ouran-high-school-host-club/
am urmărit serialele şi mi-au plăcut mult…mai ştii alte seriale de genu’?
Frumoasa descriere. Esti o fire deschisa, vorbareata, ceea ce este foarte bine. Felicitari pt. blog!
Am o singura intrebare: tu, de unde esti, din ce oras?
Eu am uitat de un aşa detaliu…
Ei bine, sunt din Galaţi
Mulţumesc pentru complimente. Cum m-ai găsit?
aha… pai dintr-un blog in altul, am dat peste al tau
Eu sunt din Suceava. Imi pare bine sa te cunosc
Încântată:P
http://desene-animate.rascuplans.ro/desene-animate/h/hell-girl/page/2/ Asta e putin mai “scary”!!
>:)
multumesc mult!:*
Ce parere ai de anime??
Imi place să mă uit la anime şi mi-a plăcut mult Hell Girl. Am urmarit toate episoadele din sezon şi chiar sunt curioasă să văd ce face hell girl mai departe in sezonul 2.
Jigoku Shoujo Futakomori.
nu am inteles nimic
sezon 2 fata iadului
ms:* am vazut si sezonul 3
a fost foarte interesant:X
plus am incercat sa accesez Link-ul Iadului=)) dar oricum nu exista cu adevarat Fata Iadului, desi as avea nevoie:))