Toamnă zglobie

 

 

 

E imposibil!

Deci e imposibil să nu poți admira acele covoare care sunt așezate natural prin parcurile orașelor, acolo unde sunt băncuțe și pământul ce ocupă un spațiu destul de mare. E o senzație super atunci când ninge cu frunze peste noi și parcă se joacă cu noi. Când ești singur în parc, nu te simți singur, dimpotrivă, natura te salută. Frunzele te ating și îți spun „hey, suntem aici cu tine”.

Pentru o clipă am înlăturat toate probleme ce mă apăsau pe suflet și m-am bucurat foarte mult de ceea ce am văzut. Acele culori calde transmit o energie pozitivă. Sunt acele culori pe care le foloseam cel mai des când desenam la școala. Covorașul toamnei trezesc amintiri. Când eram copil mic și mă duceam la școală, eram fericită să primesc cărți noi, caiete noi și să citesc ceva nou. Îmi plăcea la nebunie să desenez, să construiesc ceva din hârtii, să decupez și multe alte lucruri mici. Dar toată lumea ca și mine s-a bucurat de același lucru la aceasta vârstă, acei ani în care nu duceau grijă pentru nimic.

Acum toți cei care sunt la liceu, la facultate, la muncă, cei care s-au așezat la casă nu se mai pot bucura de acele lucruri mici, drăguțe. Însă toți ne putem bucura de un singur lucru: ceea ce ne oferă natura. Ne oferă liniște, idei, ne trezește imaginația, curiozitatea, bucuria care stă ascunsă în spatele problemelor din viața de zi cu zi și ne transmite un mesaj: „A venit toamna!”
9646063ec73f9dec9b647f4133cf2c22

park-trees-autumn-wall-inkbluesky

2012…..un mit

Așa cum am scris în articolul de mai jos, pe data de 3 aprilie 2011, că opinia mea despre calendarul maya care se încheie pe data de 21 decembrie 2012 este că de fapt nu vine sfârșitul lumii, ci sfârșitul unei ere, așa a fost scris și pe site-ul următor: http://stirileprotv.ro/stiri/stiinta/o-noua-inscriptie-mayasa-sustine-ipoteza-apocalipsei-pe-data-de-21-decembrie-2012.html

Asta înseamnă că ceea ce știu eu este adevărul. 😀

*

Pentru cei care cred în sfârşitul lumii sunt tare tâmpiţi la cap, în special oamenii de ştiinţă. S-au luat după mitologia mayaşă, al cărei calendar se termină pe 20.12.2012. Iar pentru cei care nu cred în prostiile astea foarte bine fac. Vă spun că Maya a fost o civilizaţie mezoamericană ce a trăit timp de 6 secole până în anul 900 d.Hr.
Când am avut de învăţat la estetică despre cultura maya, atunci am încetat să cred în sfârşitul lumii pentru că unii oamenii de ştiinţă spun că asteroidul Apophis se va apropia foarte mult de Terra în anul 2036, iar astronomii spun că nu va avea loc o ciocnire, alţi oamenii de ştiinţă spun că un meteorit va lovi Pământul in 2012, alţii spun că în 2013 va lansa nu ştiu ce, adică ei vor fi încă viaţă, unii spun că în 2050 Pământul va fi îngheţat, alţii spun că în anul 3000 tehnicile vor evolua şi că vom avea maşini zburătoare, poi staţi aşa puţin….asta e o prostie!
Maya apare drept un concept alături de Rictă de pe timpul civilizaţiei Indiei antice, termenul de Ritcă fiind înlocuit cu Dharma (karma) în limba sanscrită, în scrierile vedice. Maya înseamnă iluzie, se referă la iluzia cosmică, la irealitate, cosmosul devenind o transformare iluzorie, un sistem de schimbări lipsit de importanţă.

Poate că cel mai semnificativ exemplu al realizărilor culturii maya îl reprezintă extraordinarul şi complicatul lor sistem calendaristic, care a influenţat enorm calendarul aztec de mai târziu. Acest calendar a căpătat o semnificaţie de rău augur la începutul secolului XXI pentru că, potrivit unei interpretări a datelor acestuia, la soltiţiul de iarnă (în jurul datei de 21 decembrie) din 2012 va avea loc un potop catrastofal, ia lumea va fi distrusă.

http://www.lovendal.net/wp52/calendarul-mayas-chiar-prevede-distrugerea-lumii-in-2012/

Calendarul maya determină, de asemenea, date îndepărtate din viitor, de exemplu o aniversare regală care va avea loc în octombrie 4772 d.Hr. Acest lucru nu ar fi posibil dacă lumea ar fi deja distrusă până atunci. Ceea ce indică maya pentru solstiţiul de iarnă al anului 2012 ar trebui mai degrabă interpretat ca sfârşitul unui ciclu vechi şi începutul altuia nou, nu ca sfârşitul lumii.

Oamenii de ştiinţa de azi au fost influeţaţi de o asemenea iluzie cosmică şi au adus posibile cauze cât mai credibile, încălzirea globală, apocalipsa, erupţiile soarelui, inundaţii, cutremurele seismice şi multe altele de natură geografică, dar în nici-un caz toate astea să provoace o catastrofă de gen „sfârşitul lumii”….o să vină sfârşitul erei, va începe alta nouă, o să se termine ciclul din calendarul maya, începe altul nou şi tot aşa….
Deci?…..

Mi-a venit o idee

M-am gândit să creez o pagină, în care toţi curioşii să-mi pună întrebări, având în vedere că la „About me” nu sunt destule informaţii care, probabil, ar vrea cineva interesat/interesant să le afle. Bineînţeles, nu numai întrebări vor fi, pot fi şi discuţii pe diverse teme, opinii, propuneri, orice se poate în afară de lucruri intime cu privire la propria persoană (bine, părerile mele pot fi cerute). 😉

Această pagină se află aici…O zi plăcută! :*

A memory is burning…

Pentru că încep un An Nou
Îmi doresc ca această ultimă zi din acest An
Să fie ultima în care îmi mai amintesc de suferinţă
Mâine e prima zi a vieţii noi pe care vreau să o încep
Să fie Anul care-mi va aduce bucurii şi iubire
O nouă speranţă ce va fi veşnică şi bineînţeles
Să mă împiedic de o nouă iubire, să fie una adevărată
Căci e singurul lucru pe care mi-l doresc de când m-am născut…:)

După atâta suferinţă şi mici bucurii, destulă exprienţă de viaţă adolescentină…aceste mici lucruri de care am avut parte, de pe urma cărora eu am învăţat câte ceva, sunt mici surse de inspiraţie pentru cuvintele pe care le-am scris mai sus…Nu-mi doresc decât să am parte de fericire…..

Una din născocirile subconştientului meu în timpul somnului…

-E un spirit. Ştiu sigur….

*

Odată, o femeie cu piele palidă, cu părul lung şi negru, ne arăta mie şi prietenilor mei un drum spre copilul ei în cel mai ascuns loc dintr-o clădire veche inexistentă. Acel copil al ei era de fapt o mumie gata să se sfărâme. Dar de ce mama acelui copil mort de mii de ani ni l-a arătat? Şi cine era ea de fapt?
În următoarea zi, am ieşit la joacă şi am văzut aceeaşi femeie. Mulţi au vrut să o prindă, în schimb ea mi-a dat bani ca să nu spun nimănui de ascunzătoarea ei proprie, care se afla în clădirile existente din cartier. De fapt avea mai multe ascunzători şi mergea pe pereţi. E cea mai ciudată femeie pe care am văzut-o.  Apoi a dispărut brusc şi nu am mai apărut.  Mă întorc cu prietenii la joacă. Le-am dat banii prietenilor. Un lucru înfiorător avea să se întâmple, presimţeam asta. Câţiva vecini făceau curăţenie. unul dintre ei spăla geamul. O bucată mare de ţeavă din fier înfiptă într-o piatră se afla la geam. Serios! Nu ştiu de unde a apărut, dar era foarte mare şi după cum vedeam, avea vreo 300 de kg. Pentru că îi stătea în cale a luat ţeava cu tot cu piatra şi a aruncat-o în jos pe lângă bloc. Nu am putut evita asta, dar ţeava a pătruns în pieptul unei fete pe care nu o cunosc şi a ieşit pe partea cealaltă. Nu a murit pe loc, ci ţipa de durere şi alerga după ajutor. Era o maşină în apropiere cu portbagajul deschis în care s-a aruncat fata aceea. Toţi se uitau la ea. Atunci i-am zis şoferului: „Duceţi-o la spital! Cu siguranţă va supravieţui!” Nici acum nu am înţeles de ce am scos vorbelea astea. Îmi dădeam cu pumnii în piept să aflu cât de dureros putea fi, cum avea să supravieţuiască dacă ţeava era aşa groasă şi i-a pătruns pieptul prin coaste, vertebre şi nervi? Atunci mi-am dat seama că a fost un blestem. Pentru că unii dintre prietenii mei a atins mumia din care s-a sfărâmat o parte, iar mama s-a simţit deranjată şi chiar furioasă. A fost o capcană. Deci femeia aceea era un spirit malefic. De aceea tot dispărea şi apărea pe pereţii clădirilor.  „Era un spirit…”

A fost cel mai ciudat vis pe care l-am avut. Visul nu m-a speriat aşa de tare încăt să spun că a fost un coşmar. Mai degrabă a fost o semnificaţie care m-a pus pe gânduri. Totuşi este asta şi o născocire, o imginaţie produsă de subconştient în timpul somnului. Se pare că în timpul somnului subconştientul meu are foarte multă imaginaţie, iar visul ăsta e doar unul dintre multe alte vise cu semnificaţii diferite, dar au fost şi vise absurde, şi vise care s-au împlinit mai târziu.
În ziua următoare mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus la antrenament deşi ceva din mine nu a vrut să mă lase, motiv pentru care am plecat mai târziu de-acasă. La antrenament mi s-a înţâmplat un lucru la care nu m-am aşteptat vreodată. Fiindcă muşchii mei nu au mai răspuns la comenzi de la atăta efort pentru condiţie fizică, la o săritură prin întoarcere am călcat strâmb şi mi s-a făcut rău de durere…

*

Timp…

Timpul trece aşa de greu că orice aş face nu-l pot depăşi. Simt acea stare nulă, deloc veselie, deloc tristeţe, ca şi cum te-ai aştepta să se întâmple ceva dar fără să se întâmple. E apăsător…
E acea stare asemănătoare cu cea transmisă de Bacovia prin poeziile lui. Parcă simt lipsa unei persoane dragi care nu mai e lângă mine. E foarte urât să stai în singurătate. Dar chiar şi dacă m-am aflat azi printre persoane mai vesele, tot monotonie am simţit. Doar ţipătul surorii mele mi-a atras atenţia şi m-am simţit în acel moment furioasă şi apoi m-am calmat. De obicei când sora mea are un necaz şi tace eu îi simt suferinţa, motiv pentru care devin furioasă când cineva o necăjeşte. Pentru o clipă am simţit că trebuie să-i dau o palmă celui care a făcut-o pe sora mea să ţipe de durere [e vorba de karate], dar nu m-am simţit în stare, fiindcă erau şi alte persoane de faţă. Ea întotdeauna mi-a spus să nu mă mai bag în necazurile ei fiindcă se descurcă şi le rezolvă. Numai azi m-am gândit de două ori înainte să fac ceva nesăbuit, în trecut mereu mă băgam.
Ce monotonie…wow, e o zi ca din filme horror. Ce să mai zic….e un timp amar…

17.09.2011