Timp…


Timpul trece aşa de greu că orice aş face nu-l pot depăşi. Simt acea stare nulă, deloc veselie, deloc tristeţe, ca şi cum te-ai aştepta să se întâmple ceva dar fără să se întâmple. E apăsător…
E acea stare asemănătoare cu cea transmisă de Bacovia prin poeziile lui. Parcă simt lipsa unei persoane dragi care nu mai e lângă mine. E foarte urât să stai în singurătate. Dar chiar şi dacă m-am aflat azi printre persoane mai vesele, tot monotonie am simţit. Doar ţipătul surorii mele mi-a atras atenţia şi m-am simţit în acel moment furioasă şi apoi m-am calmat. De obicei când sora mea are un necaz şi tace eu îi simt suferinţa, motiv pentru care devin furioasă când cineva o necăjeşte. Pentru o clipă am simţit că trebuie să-i dau o palmă celui care a făcut-o pe sora mea să ţipe de durere [e vorba de karate], dar nu m-am simţit în stare, fiindcă erau şi alte persoane de faţă. Ea întotdeauna mi-a spus să nu mă mai bag în necazurile ei fiindcă se descurcă şi le rezolvă. Numai azi m-am gândit de două ori înainte să fac ceva nesăbuit, în trecut mereu mă băgam.
Ce monotonie…wow, e o zi ca din filme horror. Ce să mai zic….e un timp amar…

17.09.2011

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s