De la început…

S-a terminat…şi mă bucur…
Pentru că mi-am dat seama că acel El nu merită lacrimile mele, munca mea de a-l readuce lângă mine, iubirea mea sinceră, frumuseţea mea, sprijinul meu, nu merită nimic. Pentru că El de fapt se juca si profita de bunătatea mea, probabil ca să se răzbune pe o alta, care i-a făcut acelaşi lucru. Am avut prea multă răbdare cu El, şi-am pierdut un an jumate din viaţă ţinându-mă după curul lui. Dar s-a terminat, mulţumesc Celui de Sus că mi-a deschis ochii, am primit răspunsul. Eu nu sunt pentru El…şi nu voi fi niciodată. Fără părere de rău eu am renunţat pentru totdeauna să fiu bleagă şi să închid ochii atunci când este o coadă în faţa uşii mele, toate categoriile de băieţi, fie frumoşi, fie deştepţi, fie minori, fie majori, etc… Am de unde alege!
Da. Vreau să iau totul de la zero, să fiu fericită, să realizez multe în viaţă, acest lucru fiind pe primul loc dintre toate preocupările mele. Tocmai am început să practic un stil de karate şi sincer îmi place mult această activitate. Acolo mă pot împrieteni cu oricine, fie că e copil, fie că e adult. Şi chiar vă recomand să vă înscrieţi şi voi. E super, nimeni nu e sac de box, ci toată lumea învaţă să se apere. E stil Kyokushinkai, mai pe scurt Kyokushin.
În fine…să trecem mai departe…
Mi-ar plăcea sau mi-aş dori să cunosc o persoană, care să-mi fie alături la bine şi la rău, care să mă accepte aşa cum sunt, să-mi fie sprijin moral şi bineînţeles să mă scoată la distracţii. Că de, îmi place să dansez, să mă distrez, să merg la munte, să merg în parc, să joc volei, şi multe altele. Aştept ca acea persoană să se arate….dacă nu cumva poate fi sub nasul meu şi nu ştiu cine…Undeva în lume trebuie să existe un bărbat doar pentru mine, trebuie să existe o speranţă la o nouă iubire sau o nouă relaţie frumoasă, e undeva în spatele unei uşi invizibile al unui cub în care mă aflu….
Dar parcă cineva îmi atrage atenţia. nu ştiu…
Hm….dar cum să-l descriu?…mă mai gândesc…până atunci….să rămână un EL misterios.

To be continued…

Sfârşit de toamnă, început de iarnă

Într-un final descopăr că toamna este dezamăgitoare, fiindcă m-a înţeles prea bine sau nu m-a înţeles deloc. La început mi-a fost dragă pentru că avea culoare şi frunzele reprezentau sperenţa unei noi vieţi ce va sa vină, iar acum totul a căpătat o culoare gri, monotonă şi m-am plictisit de ea. M-am plictisit de anotimp, de toamnă.

Din fericire toamna e pe sfârşite 🙂 .  Monotonia se va duce odată cu ea, aşa şi tristeţea, neliniştea din sufletul meu, toată plictiseala. Da. M-am plictisit să sufăr, m-am plictisit să mă cert cu cei din jur, m-am plictisit de tot ce mă indispune.

Pe de altă parte vine iarna, anotimpul meu preferat. Este anotimpul în care mă distrez şi mă bucur cel mai mult. Va fi ziua mea, trebuie să recunosc că simt că îmbătrânesc. Glumeam. Întineresc

pe zi ce trece. Patinoarul…sunt dornică să fac mişcare, să simt acea atmosfera plăcută, acea adiere care îmi mângâie chipul şi mă înveseleşte. Deci practic e unul din sporturile mele preferate, la care nu vreau să renunţ nici când voi avea 100 de ani…asta dacă voi mai trăi. Viaţă lungă să am 😀 .

Dacă tot vine iarna, să fie frumoasă, cu zăpadă multă şi albă…în locul oamenilor care stau numai în casă şi nu suportă iarna aş fi organizat un concurs pentru tineri care fac cel mai frumos om de zăpadă…ar fi fost super.

Şi dacă tot va începe iarna, să înceapă şi un nou capitol de iubire. Îmi doresc enorm de mult să încep o viaţă nouă, una plină de căldură, iubire, afecţiune, prietenie, încredere reciprocă , şi să nu se mai termine niciodată, să fie ceva definitiv.  Vreau să o iau de la zero. Nu-mi doresc nimic mai mult, decăt ca familia mea să mă încurajeze să fiu pe picioarele mele şi să încep să mă descurc singură. Pe parcursul anilor ce trec, .îmi doresc din ce în ce mai mult să muncesc, să am locuinţa mea proprie, şi multe altele. Ştiu că e prea devreme, dar mie mi se pare că e timpul…oi fi eu având 19 ani, dar nu cred că e prea devreme….pe când doar familia mea  îmi zic: mai ai până atunci….Replica asta mă scoate din sărite. Eu sper să înţeleagă că mă voi descurca de minune, sunt o fata ambiţioasă şi sunt sigură că nu-mi va părea rău. Asta îmi doresc de la familia mea: înţelegere şi încurajare. Speranţele continuă să crească, sunt îndrăgostită,  îl iubesc din tot sufletul pe acel EL şi pentru nimic în lume nu aş renunţa la visul meu.

O iarnă plăcută şi  sărbători fericite 🙂

Toamna…prietena mea de suflet

A început din nou toamna, pentru mine nu una oarecare. De data asta e un anotimp îmbibat cu sentimente, acele sentimente care s-au născut iarna trecută. Pot să spun că vremea asta se potrivește perfect cu starea în care se află suflețelul meu, motiv pentru care a început să-mi placă.

Frunzele au căpătat culorile calde, eu numindu-le „sentimente”, care pur şi simplu au devenit puternice, m-au învins…nu am avut puterea să le schimb. Sentimentele sau culorile care se ascund în ceaţă sunt mai presus de orice. Ceaţa este asemănată cu trupul meu…cei din jur nu mă pot simţi.

Frunzele au început să cadă, pe ele le numesc speranţe. Oare de ce? Văzând  că lupt în zadar pentru dragostea cuiva, încet-încet acele speranţe mor. Dar nu de tot…unii copaci precum bradul sunt rezistenţi, frunzele rămân întotdeauna vii, aşa si unele dintre speranţe. Nu toate se duc, unele chiar rămân..o fărâmă de speranţă încă mai am, pesemne că e cea definitivă…

Aerul e foarte rece, îl asemăn cu temperamentul. Am devenit atât de rece pentru toţi ceilalţi. Motivul nu ştiu…De ce e vremea atât de rece? Nu se poate ca toate anotimpurile să fie calde, prietenoase? Eu Fără să vreau devin distantă, nepăsătoare şi indiferentă. Nu acord nici-o şansă unei alte iubiri, pur şi simplu nu simt nevoia, nu sunt în stare…am nevoie doar de EL, care a intrat cândva în viaţa mea.

Suspin de dorul vremurilor de demult, nu foarte demult, precum norii. Acel vânt puternic îi disperă pe acei nori făcându-i să alerge dintr-o parte-n alta şi să plângă neîncetat, parcă nu pot suporta o nedreptate…Vântul e precum destinul, nimeni nu ştie unde ne poate duce. Se spune că ne lăsăm pe mâna destinului. Dar eu unde voi ajunge?

Cel mai mult mă deprimă ploaia. De fapt e plânsul. Picăturile de ploaie sunt aşa reci, că nu îmi pot alina nici-o durere, mai mult hrăneşte tristeţea.

Toate aceste elemente ale anotimpului fac parte din viaţa mea. Toamna a devenit „prietena mea”, fiindcă e singura care îmi înţelege sentimentele, disperarea şi iubirea pe care o simt pentru persoana iubită. Nimeni altcineva…

Cuvinte din lipsă de ocupaţie

Eu ma las pe mana destinului, fericirea mea depinde de EL. Sa zicem ca eu sunt LORD, Dracul sta la stanga mea, iar Ingerul la dreapta mea. TU, dragul meu, alege sa stai la dreapta mea.

Ce pot sa scriu mai mult? Zac pe scaun in fata calculatorului la ora 2:40AM. Asta fac noaptea. Stau, ma gandesc, scriu, ma uit pe site-uri, etc. Nu-mi vine deloc in minte ce sa scriu mai departe, imaginatiile  pe care sa le astern pe hartie….incerc sa scriu un roman. Tare mult as vrea sa pot scrie ceva nou, care sa nu aiba legatura cu viata mea, ceva care sa-i impresioneze pe cititori. Deocamdata sunt foarte tanara, sunt scriitoare in devenire, voi scrie o poveste insiparata din viata reala, din care vor lua parte anumite persoane speciale, rare intalnite in zilele noastre. Sper sa fiu buna. BYE!

Ficţiunea timpului

Cobor din autobuz intr-o dimineata la modern imbracata cu pantaloni de training roz si tricou larg alb, ma indrept spre nespalata si trecand pe-acolo intru in acea stare de melancolie…se face iarna, e frig. Sunt imbracata gros cu geaca alba, incep sa simt fluturasi in stomac care ma gadila puternic si ma fac sa merg cu pasii nesiguri. Vad un baiat in fata mea, este inalt, are ochii albastri si este imbracat in haine de toamna sau primavara. Am ajuns la el, imi zambeste si da mana cu mine…Dintr-odata totul se schimba la loc, eu in haine de sport gata sa fac jogging, nu e nimeni in jur, ci doar un singur suflet, EU.

Cobor din autobuz in ultima zi de scoala cu diplomele in mana la 3 stars. Merg pe trotuarul ce duce la banci unde trebuie sa ma intalnesc cu o colega de clasa pentru a-i da diploma ei. Incepe sa ploua, e putin rece. Cineva e langa mine…la dreapta mea. Aud acea voce care ma incanta si imi place la nebunie. Imi povesteste despre familia lui, prietenii lui si italienii. Distanta dintre noi devine din ce in ce mai mica, imi zambeste. Se face cald, iarna se evapora, e soare, iar in jur sunt oameni simpli, necunoscuti. Imi astept colega.

Ies din restaurantul de langa papadie.E noapte si ploua cu galeata, din pricina careia astept un taxi timp de 10 minute. In acele minutele intru iar intr-o stare de melancolie. E zi, picura si astept maxi-taxi impreuna cu baiatul de langa mine, la dreapta mea. E cu gandul in alta parte, fapt pentru care se uita in gol spre cealalta parte a strazii. Eu ma uit in jos la picioarele noastre, analizez si observ pozitia lor. Amandoi avem aceeasi pozitie, picioarele incrucisate dupa care amandoi odata [precum oglinda] schimbam pozitia lor. In mintea mea ’wow ce chestie! Semanam’. Se face tarziu si ploua din ce in ce mai tare, trotuarul e putin inundat,nu e nimeni in jur, iar masina nu a mai sosit. Iau maxi-taxi.

Fii puternica…

..Stiu, draga prietena. Viata nu e atat de roz precum vrem noi, dar orice ar fi trebuie sa trecem peste. Undeva in lume exista un suflet care isi doreste nespus de mult sa te protejeze si sa te iubeasca, dar inca nu l-ai gasit, baiatul pe care l-ai intalnit inainte nu este EL-ul tau, cauta in continuare, chair daca dureaza mult dar stii vorba aia: „toate la timpul lor”.  Trebuie sa fii puternica si sa mergi mai departe. Stiu si te inteleg, ai dreptate sa plangi. Uneori simte omul nevoia sa planga, nu fiindca se da batut, ci pentru a trece usor mai departe. E ceva normal sa te descarci, fiindca lacrimile care se varsa e precum otrava, pe care trebuie sa o dai deoaprte. Daca nu te descarci mai rau iti faci. Iti spun asta din proprie experienta. Tu ai un suflet minunat si meriti sa fii fericita, meriti tot ce-i mai bun din lume si sunt sigura ca o sa ajungi departe. Tot ce iti pot spune este : FII PUTERNICA! Nu te da batuta, gandeste-te la ceva frumos, zambeste, tot ce-i greu trece precum norii de pe cer. Viata e frumoasa, un dar de la Cel de Sus. O sa vezi ca nu degeaba iti spun toate aceste cuvinte. Crede-ma ca te inteleg perfect si stiu prin ce treci, fiindca tu ai un suflet ca al meu. Plangi, da cu apa pe fata, piaptana-te, deschide geamul si ia un pic de aer, inspira si expira adanc, gandeste-te la ceva frumos. Schimbate, uitate la oglinda. Apreciaza-te pentru ceea ce esti, fiindca in viata ta ai realizat multe, mult mai multe decat ti-ai imaginat. Machiaza-te si iesi la o plimbare, cumparati o inghetata sau suc. Uit-te la tipi frumosi si zambeste-le putin, apoi mergi mai departe. Nu e atat de greu. Si eu am facut acelasi lucru. Stii? Eu chiar te iubesc ca si cum ai fi sora mea. Si chiar te consider sora mea. Iti scriu toate aceste randuri, unde multa lume vede, asta fiindca vreau sa arat cat de importanta esti si cat de tare m-am atasat de tine. Fata, you are smart, go ahead! Love Ya!

Cum e sa fii stangace…

Azi am citit multe articole de pe net despre persoane stangace, bineinteles pentru ca si eu fac parte din aceasta categorie. M-au impresionat foarte multe lucruri pe care nu le stiam, si in acelasi timp m-am “cunoscut” mai bine.

 

“Persoanele care scriu cu dreapta functioneaza la nivel cerebral pe emisfera stanga. Este emisfera rationalitatii, logicii, analogiei. De aceea sunt rationali si calculati. Iar persoanele care scriu cu stanga functioneaza la nivel cerebral pe emisfera dreapta, partea pentru procesul emotiv, creativ, imaginativ.”

“De aceea stangacii gandesc in imagini, pot sa realizeze conexiuni foarte rapide, uimitoare, originale”.

Deci persoanele stangace au inclinatii artistice, chiar si eu de asemenea…

 

Cand eram la gradinita nimeni nu stia ca sunt stangace, nici mama, nici invatatoarea, de aceea am fost invatata sa scriu cu dreapta. La inceput nu a fost usor, m-am adaptat abia dupa un an si in mod surprinzator este ca exista copiii stangaci care au fost fortati sa scrie cu dreapta devin neindemanatici, greoi, iar la scoala ajung sa fie descalificati din cauza scrisului urat. Spre deosebire de mine, eu nu am fost fortata, ci pur si simplu cum mi-a pus cineva ceva in mana dreapta de exemplu un stilou, atunci am “acceptat” si am inceput sa scriu. Nu-mi prea amintesc exact cum a fost, pentru ca nu a fost nimic traumatizant dupa cum se spune intr-un anumit articol. Apoi eu am scrisul destul de frumos, si nu sunt singura.

Apoi a inceput brusc sa-mi placa dansul inca de cand aveam 8 ani si invatam repede sa dansez, la fel si cu desenul, m-am obisnuit sa desenez acasa in creion, incepand cu un omulet simplu ca la desene animate.

In clasele primare invatam foarte bine, apoi la generala am inceput sa am dificulati in a intelege logic la literature, in special la poezii, si sunt nevoita sa invat mecanic demonstratiile. Se spune ca stangacii isi pot exprima gandurile prin mijloace artistice, da, este adevarat. Pentru ca eu gandesc prin imagini si niciodata nu am stiut sa ma exprin prin cuvinte, proza, sau poezii. De aceea am dificultati in a raspunde prompt cand sunt intrebata, trebuie sa ma gandesc la cuvinte si la exprimare.

Pe de alta parte…

La liceu, cand am ore de teatru…trebuia sa aleg o poezie pe care sa o spun la examen si anume “Kamadeva”. Eu am inteles ca e vorba de ghinion in dragoste si asa mai departe…cand am citit aceasta propunere in clasa brusc m-a apucat plansul, nu ma puteam abtine…de ce? Pentru ca eu am felul meu de a intelege acea poezie, si anume ca folosesc partea dreapta a creierului adica partea emotiva, si era normal sa ma exprim prin gest, ca mijloc artistic in teatru.

In viata reala eu sunt foarte emotiva si plang de la orice. Azi am realizat cum ca nu pun totul la suflet ci gesturle vin de la emisfera aceea. Ma indragostesc destul de usor iar asta se vede de la o posta. Emotiile, bucuriile, tristetile, nu reusesc sa le ascund, pur si simplu nu le pot controla.

Stangacii sunt timizi! E adevarat J. Nu pot sa cred! Am intalnit persoane stangace care intradevar sunt timide. Si eu de asemenea, sunt atat de timida incat ma incurc la cuvinte sau nu mai stiu cum sa mai folosesc limba :-D. Cand se intampla sa fiu timida, sunt foarte nesigura pe mine si atunci devin impulsiva.

Am mai aflat inca ceva…si anume ca oamenii stangaci traiesc mai putin decat oamenii dreptaci, cu aproximativ 9 ani. De ce? Pentru ca noua, stangacilor ne este un pic greu sa folosim “instrumentele” destinate dreptacilor, si ne adaptam destul de greu in aceasta lume a lor. Un alt motiv ar fi, ca suntem predispusi la boli cardiovasculare [o sa ma informez mai mult in privinta asta]. Si inca un motiv ar fi: femeile stangace au sanse duble de a avea cancer la san, din cauza unor schimbari de compozitie ale tesuturilor [sincer nu prea am inteles care e legatura].

Cam asta e tot ce am aflat…daca aveti intrebari, sau alte nelamuriri sau mai stiu eu ce….nu ezitati sa-mi spuneti…Atat pentru astazi.

 

Somn usor!

Un suflet trist…

Visele, dorintele nu pot fi implinite decat pentru un moment…un moment in care crezi cu tarie ca asa va fi toata viata…dar de fapt tot ce e implinit esueaza la un moment dat….apoi devenim sceptici, nu mai credem deloc, ne trezim la realitate si spunem : “imposibilul nu poate deveni niciodata posibil”, iar asta o spunem cu durere in suflet…

Asta se intampla in cazul meu…

Am avut o dorinta chiar de majoratul meu, s-a implinit…a fost frumos, apoi…s-a terminat…cauza? Nu stiu care e…am unele banuieli, dar nu sunt sigura…si totusi vreau sa aflu mai multe lucruri…

Nu stiti ce am pe suflet, dar nu veti afla niciodata…pentru ca nu ma veti intelege…E imposibil sa fiu inteleasa…din punct de vedere sentimental…

Stau, ma gandesc intr-una…de ce ar trebui sa mi se intample una ca asta? De ce m-am indragostit asa nebuneste de EL? M-am indragostit fiindca am crezut ca el este dragostea adevarata, ca cu el voi fi toata viata….dar se pare ca totul a fost doar…un vis….dar speranta nu a murit…

De fiecare data cand sunt in autobuz, imi tot imaginez ca-l zaresc pe el la fiecare statie…am o dorinta nebuna de a-l revedea…si nu stiu de ce…a trecut mult timp…iar cu timpul devin din ce in ce mai disperata…Poate ca am inebunit…poate ca-mi fac iluzii desarte…

Dar DE CE ar trebui sa fiu asa? In loc sa merg mai departe , sa-mi dau o noua sansa la o alta iubire, ma tot scufund in adancul sufletului si descopar ca EL e inca acolo…Mi-am spus: “Cu timpul o sa inveti ca viata nu e chiar atat de roz, ca dragostea nu exista, ca toti baietii sunt criminali”…cand spun “criminali” ma refer la faptul ca ei ucid increderea, sentimentele frumoase, aduc numai ura, merita “executati”…adica dati deoparte…Trebuie sa dau la o parte tot ce imi aduce tristete, ura, durere…sa merg mai departe…

Dar NU vreau!!! Doamne, imi vreau fericirea inapoi…daca nu…viata mea nu mai are nici-un rost…fiindca eu nu pot trai fara sa iubesc, daca nu iubesc nu traiesc…am credinta in Tine, dar daca ma mai faci sa spun ca vreau sa mor, Tu ai vrut-o! M-ai supus la atatea incercari, si nu mai rezist! Am trecut peste toate, dar vad ca nu Esti multumit…De ce imi faci asta?…Stiu ca e vina mea…stiu cat de mult am gresit, si ai dreptate sa ma pedepsesti…fie cum o fi…daca esti bun cu mine, atunci mai da-mi o sansa….doar atat Iti cer…inca o sansa…Stii la ce ma refer…ok?

Odata…am fost cea mai fericita de pe fata pamantului…acum totul decurge precum in poeziile bacoviene…sau chiar in cele eminesciene in ultima perioada de viata…

Pentru mine, acea poveste de dragoste care am trait-o va ramane o amintire frumoasa….desi…sper sa nu ramana amintire…:(

Visul lui – Dorinta meaII

Poate ca v-ati intrebat de ce folosesc de data asta un alt mijloc de exprimare, si de a va spune ce simt acum…dar stiti…poate ca asa e mai bine…sunt sortita sa fiu mai mereu singura…un singur lucru as putea spune…sunt fericita…nu pentru ca m-am despartit de persoana iubita, ci pentru ca am iubit pe cineva, ca am trait o poveste de dragoste….in ciuda faptului ca nu-l voi mai vedea atat de curand, eu tot voi fi fericita, fiindca EL a existat si va mai exista candva…


Si cu asta am incheiat capitolul…